Proiecte

Cultura Altfel – Meșteșuguri și tradiții maramureșene adaptate copiilor cu tulburări de dezvoltare

postat 28 nov. 2019, 22:58 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 28 nov. 2019, 22:58 ]


Asociația Autism Baia Mare anunță finalizarea cu succes a proiectului "Cultura Altfel – Meșteșuguri și tradiții maramureșene adaptate copiilor cu tulburări de dezvoltare".

        Proiectul a avut loc în perioada iulie - octombrie 2019 și a vizat ateliere de olărit la Casa Olarului din Baia Sprie și o vizită culturală în județul Maramureș, în localitățile Breb și Budești. Expoziția cu obiectele create de copii în cadrul atelierelor de olărit poate fi vizitată în perioada 28 octombrie 2019 - 1 noiembrie 2019 la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu".

Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

T.A.B.L.O.

postat 24 feb. 2016, 23:56 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 11 iul. 2016, 00:43 ]


        Asociaţia Autism Baia Mare implementează în perioada 01.09.2015 – 01.09.2018  proiectul T.A.B.L.O. - Training staff in the use of the Arts for the Benefit of patients with Long-term conditions, în parteneriat cu alte 7 organizaţii din 7 ţări europene: Marea Britanie, Italia, Danemarca, Slovenia, Spania, Cipru, România.

        Proiectul își propune  vizite în tările partenere cu scopul schimbului de experienţă și dezvoltarea un instrument de învăţare online (e-learning tool) despre folosirea art-terapiei la pacienţii cu boli de lungă durată. În prezent, nu există la nivel european un astfel de instrument care să fie accesibil personalului din organizaţii care oferă servicii pentru acest grup ţintă. Din implicarea partenerilor cu domenii diverse de activitate în implementarea proiectului va rezulta un instrument de calitate şi cu o aplicabilitate largă.

        Asociaţia Autism Baia Mare va desfăşura activităţi cu beneficiarii din cadrul Centrului de Zi şi va contribui la conturarea conţinutului instrumentului de învăţare.

    Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, acţiunea cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimb de practici.


În perioada  20-24 iunie 2016 participanți di 7 țări europene s-au reunit la Baia Mare pentru a discuta despre beneficiile art-terapiei în cazul pacienților cu boli de lungă durata. Întalnirea a avut loc ca activitate în cadrul proiectului T.A.B.L.O. - Training staff in the use of the Arts for the Benefit of patients with LOng-term conditions, proiect derulat în parteneriat cu alte 7 organizaţii Marea Britanie, Italia, Danemarca, Slovenia, Spania, Cipru, România. Proiectul este finanțat prin linia Erasmus +.

Proiectul își propune  vizite în tările partenere cu scopul schimbului de experienţă și dezvoltarea un instrument de învăţare online (e-learning tool) despre folosirea art-terapiei la pacienţii cu boli de lungă durată. În prezent, nu există la nivel european un astfel de instrument care să fie accesibil personalului din organizaţii care oferă servicii. Din implicarea partenerilor cu domenii diverse de activitate în implementarea proiectului va rezulta un instrument de calitate şi cu o aplicabilitate largă.

Vizita în Baia Mare s-a concentrat în principal asupra elaborării unor cursuri online care vor fi disponibile pe site-ul proiectul www.tablo-project.eu până la sfârșitul anului 2016. Condițiile/bolile asupra cărora s-au concentrat participanții sunt autism, ADHD, leziuni cerebrale, demență, depresie, oboseală cronică, anxietate, dizabilități intelectuale, adicțiile, schizofrenie. Fiecare din organizațiile partenere în proiect are experiență în una sau mai multe din aceste condiții prin urmare vor elabora un suport de curs astfel încat profesioniștii dar si aparținătorii pacienților șă aibă acces la informații relevante și actualizate.

Vizita a presupus și un schimb de bune practici cu privire la folosirea art-terapiei în cazul persoanelor care suferă de condițiile adresate prin proiect astfel participanții au desfășurat activități de art-terapie împreună cu copiii cu autism din Centrul de Zi Autism Baia Mare.

De asemenea au fost vizitate întreprinderile sociale dezvoltate de ASSOC Baia Mare.

O altă componentă importantă a proiectului este schimbul cultural. Invitații au vizitat Bastionul Măcelarilor, Turnul Ștefan, Muzeul Satului, meșteri populari din Cavnic, Mănăstirea Bârsana și Casa Olarului. Toți participanții au fost impresionați de felul în care maramureșenii transformă lemnul în artă. 


TABLO_ziua 1


TABLO_ziua2


TABLO_ziua3


TABLO_ziua4



SEARCH TSA

postat 24 nov. 2015, 04:17 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 23 mai 2016, 11:33 ]


Proiectul SEARCH TSA vizeaza trei arii importante:
  • Crearea unei baze de date centralizate si platforma software necesara pentru screening-ul initial al copiilor pentru tulburari din spectrul autist;
  • Crearea unei platforme cu teste de evaluare standardizate pentru evaluarea copiilor cu autism de catre psihologi;
  • Infiintarea unui HELPLINE AUTISM pentru a veni in sprijinul familiilor care se confrunta cu aceasta problema, dar si a celorlator categorii de actori sociali care vin in contact cu copiii;
  • Crearea de 50 de aplicatii pentru tableta si telefon mobil care ofera o interfata foarte utila si motivanta in interventiile terapeutice si educationale destinate copiilor cu autism.Tehnologia poate fi folosita pentru a imbunatati comunicarea verbala, dar in acelasi timp ofera o alternativa de comunicare prin aplicatii pentru copiii non-verbali; ajuta la dezvoltarea aptitudinilor sociale prin jocurile specifice disponibile; Sporesc capacitatea de a invata prin stimulii vizuali, auditivi si tactili. Aplicatiile existente in acest moment sunt fie in limba engleza, fie au minusuri cu privire la continut acestea fiind create pentru copii tipici, nu pentru copii cu autism.

Platforma de screening a autismului - SearchTSA


Am dezvoltat un test pentru identificarea precoce a suspiciunii legate de autism. Testul poate fi folosit astfel:

  • de catre medicii de familie in cadrul Programului National de Screening al Autismului - este necesara autentificarea in cadrul site-ului SearchTSA.ro
  • de catre parinti/educatori in cazul in care au suspiciuni legate de autism pentru copilul lor - nu este necesara autentificarea, chestionarul poate fi completat sub protectia anonimatului

Helpline Autism - 0800 500 AUT (288)


Esti parintele unui copil despre care crezi ca ar putea avea o afectiune de tulburare din spectrul autist sau esti educatorul unui astfel de copil? 
Suna gratuit la Infoline Autism 0800 500 AUT(288) si consilierii nostri sunt pregatiti sa te ajute!

ATELIERE DE CREATIE Editia a III-a 2015

postat 10 aug. 2015, 21:49 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 10 aug. 2015, 21:54 ]



Proiect co - finantat de  Consiliul Judetean (linia cultura)
Perioada de desfasurare 1 iulie - 31 octombrie 2015


Lutul fara constiinta va fi tot timpul calcat in picioare.


        Obiectivul proiectului este imbunatatirea calitatii vietii copiilor cu autism care frecventeaza Centrul de Zi al Asociatiei Autism Baia Mare prin implicarea acestora in activitati artistice.
        Dorim sa oferim acestor copii posibilitatea de a se implica in activitati diverse care au ca scop final dezvoltarea de abilitati de viata independenta.

        Olaritul este o forma de arta populara straveche care poate face apel la sensibilitatea fiecaruia, atat a celui care creaza cat si a privitorului.
        Copii au oportunitatea de a veni in contact cu lutul sub indrumarea maestrului ceramist Daniel Les, partener in proiect, sesiunile de olarit reprezentand in acelasi timp desensibilizare fata de stimuli si locuri noi.










SERVICII SOCIALE INTEGRATE – ASISTENŢĂ ŞI INTERVENŢIE ÎN TULBURĂRI DE DEZVOLTARE

postat 26 iun. 2015, 07:04 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 26 iun. 2015, 07:39 ]



          
                
Asociaţia Autism Baia Mare implementează în perioada 1 martie 2015 – 30 aprilie 2016 proiectul SERVICII SOCIALE INTEGRATE – ASISTENŢĂ ŞI INTERVENŢIE ÎN TULBURĂRI DE DEZVOLTARE, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.

           

            Tulburările de dezvoltare au devenit o reală problemă la nivel naţional datorită numărului de noi cazuri diagnosticate care este în continuă creştere. Recuperarea copiilor cu tulburări de dezvoltare depinde de mai mulţi factori începând cu depistarea precoce (în jurul vârstei de 2 ani) şi afectează dezvoltarea copilului în ariile comportamentului, al comunicării şi al interacţiunii sociale.

      Proiectul îşi propune îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă independentă a 120 de copii cu tulburare de dezvoltare din judeţul Maramureş prin dezvoltarea unui pachet de servicii sociale moderne şi eficiente de depistare, intervenţie personalizată, monitorizare şi evaluare. De asemenea, se adresează unui număr de 120 de părinţi/tutori ai acestor copii pentru a-i abilita în a gestiona corect şi eficient diagnosticul copilului lor. Proiectul asigură accesul la informaţii adecvate şi relevante cu privire la abordarea copiilor cu tulburări de dezvoltare pentru un număr de 100 de specialişti care vin în contact cu aceşti copii.

            Proiectul este finanţat prin granturile Spaţiului Economic European 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Persoana de contact:
Sztrelenczuk Iolanda 
Manager proiect 
Telefon: 0751089520 

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org şi www.fondong.fdsc.ro.

„SPUNE-MI POVESTEA! – TINERII BĂIMĂRENI SPRIJINĂ COPIII CU DIZABILITĂŢI ”

postat 15 mai 2015, 11:22 de Cristina Beatrice Sereghi   [ actualizat la 15 mai 2015, 11:38 de Site Autism Baia Mare ]

Dezvoltarea cadrului de cooperare intra şi inter-partenerial comunitar: Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor prin abordări inovative şi creative şi dezvoltarea oportunităţilor sănătoase de petrecere a timpului liber pentru tineri.

Scopul programului/proiectului:

Dezvoltarea organizaţională prin creşterea cantitativă şi calitativă a voluntarilor din cadrul Asociaţiei Autism Baia Mare, formarea lor continua pentru a facilita integrarea socială adecvată a persoanele asistate.

Prin acest proiect ne propunem implicarea şi responsabilizarea tinerilor cu privire la problemele sociale ale comunităţii în care trăiesc cu precădere pe conştientizarea problemei copiilor cu dizabilităţi.

 

ptămâna Naţională a Voluntariatului

ptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este o acţiune desfăşurată în întreaga ţară de organizaţii care lucrează cu voluntari. În cadrul SNV vom organiza:

  • Campanie de recrutare de voluntari
  • Atelier de gradinarit

 

Schimb de tineri – 18-23 mai 2015

Creare, tiparire si distribuire brosura „SPUNE-MI POVESTEA! – TINERII BĂIMĂRENI SPRIJINĂ COPIII CU DIZABILITĂŢI ” - mai 2015

     


Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare.

„Empatic – Tinerii băimăreni sprijină persoanele cu dizabilităţi”

postat 21 mai 2014, 04:33 de Site Autism Baia Mare

    
Dezvoltarea cadrului de cooperare intra şi inter-partenerial comunitar: Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor prin abordări inovative şi creative şi dezvoltarea oportunităţilor sănătoase de petrecere a timpului liber pentru tineri.

    Scopul programului/proiectului:
Dezvoltarea organizaţională prin creşterea cantitativă şi calitativă a voluntarilor din cadrul Asociaţiei Autism Baia Mare, formarea lor continua pentru a facilita integrarea socială adecvată a persoanele asistate.
Prin acest proiect ne propunem implicarea şi responsabilizarea tinerilor cu privire la problemele sociale ale comunităţii în care trăiesc cu precădere pe conştientizarea problemei persoanelor cu dizabilităţi. Pentru realizarea acestui scop, vom folosi metode de educaţie nonformală  interactive şi dinamice. 

    Obiectivele proiectului : 
  • Dezvoltarea cadrului de cooperare intra şi inter-partenerial comunitar (Sprijinirea participării tinerilor voluntari la viaţa comunităţii)
  • Implicarea tinerilor  prin voluntariat in integrarea sociala adecvata a persoanelor cu dizabilităţi Stimularea atitudinii participative a tinerilor, prin incurajarea voluntariatului si a solidaritatii 
  • Promovarea solidarităţii tinerilor prin crearea unor grupuri de autoajutor/sprijin şi voluntariat
  • Schimbul de cunoştinţe și idei între tinerii voluntari care sunt persoane - resursa în activitatile unei  organizaţii neguvernamentale.
  • Îmbunătăţirea performanţelor individuale şi de echipă.
  • Însuşirea de abilităţi şi informaţii cu caracter preponderent practic necesar în viaţa de zi cu zi.
  • Formarea si specilizarea voluntarilor pe problematica persoanelor cu dizabilitati
  • Dezvoltarea abilitatilor
  • Informarea, consilierea si constientizarea publicului larg asupa problematicii persoanelor cu dizabilităţi, în special copii cu TSA (Tulburare de Spectru Autist).
    Modalităţile de selecţionare a grupului ţintă: 
Ne adresăm fără discriminare, celor care doresc să se îmbogăţească prin ceea ce dăruiesc. Tinerii vor fi selectionati pe baza CV-ului, se va tine cont de motivaţia tânărului şi profilul candidatului care va trebui să corespundă profilului Asociaţiei.


    Grupul ţintă: tineret
- vârsta medie -25
- numărul de persoane -20
- modalităţile de selecţionare a grupului ţintă - CV-uri, interviu

    Descrierea proiectului: 
Prezentaţi pe larg fiecare activitate, în ordine cronologică. Specificaţi denumirea activităţii, perioada de derulare, etapele ce vor fi parcurse, persoanele implicate în activitate, echipamentele necesare, etc. Aceste informaţii trebuie să se regăsească şi în Anexa nr. 2.

    In cadrul acestui proiect desfăşurat pe parcursul a 6 luni vom organiza 4 mari activităţi astfel:

A.Săptămâna Naţională a Voluntariatului – 12-18 mai 2014
Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este o acţiune desfăşurată în întreaga ţară de organizaţii care lucrează cu voluntari. În cadrul SNV vom organiza:
Campanie de recrutare de voluntari – pentru acest proiect, vom recruta 10 voluntari din randul tinerilor baimareni si inca 5 voluntari din cadrul ONG-urilor care lucreaza cu persoanele cu dizabilitati (Asociatia „Esperando”, ASSOC, Organzatia Caritas, Asociatia „Impreuna pentru ei” ). Vom împărţi flyere în diferite licee si facultăţi din oraş, vom mediatiza campania pe site-ul Asociaţiei şi pe pagina de Facebook. Pentru cei 5 voluntari din cadrul organizatiilor partenere, vom lua legatura direct cu coordonatorul de voluntari. Ca modalitate de recrutare a voluntarilor, se va face selecţia CV-urilor, iar persoanele care se potrivesc profilului voluntarului vor fi chemaţi la interviu. Cei selectati vor completa fişa de înscriere, vor lua la cunoştinţă clauza de confidenţialitate si procedurile interne ale Centrului de Zi. Voluntarii vor participa pe tot parcursul proiectului la activitatile din cadrul Centru de Zi.
Persoane implicate in activitate: coordonatorul Centrului de Zi, 2 asistenti sociali
Logistica: flyere, formulare, tricouri

Atelier de creaţie – organizat la Centrul de Zi – voluntarii din cadrul acestui proiect si voluntarii din cadrul proiectului „Da valoare timpului tau- Fii voluntar! (proiect finantat de Primaria Municipiului Baia Mare in anul 2013) alaturi de copiii din cadrul Centrului de Zi si terapeutii lor vor participa la un atelier de olarit condus de maestrul ceramist Daniel Les
Persoane implicate in activitate: 20 de voluntari, 10 copii, 5 terapeuti
Logistica: roata olarului, lut, alte materiale specific, diplome de participare

Atelier de handmade- tehnica Fimo – Doamna Marcela Pop, artizan handmade si  specializat in tehnica fimo, va introduce in tainele bijuteriilor din pasta polimerica voluntarii din cadrul proiectului
Participanti: 15 voluntari , 3 organizatori, 1 artizan 
Logistica: pasta polimerica, matrite, folii texturare, instrumente pentru embosare
     
B.Pregatire organizatorica a cursului “Abordari non-discriminative fata de persoanele cu dizabilitati- viziune exhaustiva” si a schimbului de tineri – luna iunie 2014
Luam legatura cu d-na Eva Bartok, logoped, presedintele Asociatiei Romane pentru Copii Dislexici, formator si consilier pentru parinti, colaborator al Asociatiei “Autism Baia Mare” si formator Cseh Agnes care vor susţine cursul.
Stabilim contractul, detaliile de transport, cazare si masa. Pregatim agenda cursului, suportul de curs, modelul diplomei si formularele specifice: fisa de prezenta, fisa de feedback.
In ceea ce priveste schimbul de tineri, luam legatura cu partenerii nostri: Asociatia Puzzle Romania si Fundatia World Vision – biroul zonal Bucuresti.

Cei 5 tinerii care vor veni in schimb de experienta pentru 5 zile sunt voluntari in cadrul celor  doua organizatii din Bucuresti.
Stabilim detaliile de transport, cazare si masa si propunem o agenda pentru fiecare zi a saptamanii. Angajaţii Asociaţiei şi voluntarii din cadrul proiectului vor aduce know-how-ul, iar voluntarii din Bucuresti  vor participa la toate activităţile Centrului de Zi, atât activităţi în interiorul Centrului, cât şi activităţi out-door: terapie comportamentală, logopedie, kinetoterapie, art-terapie şi meloterapie, terapie senzorială, activităţile de socializare şi petrecerea timpului liber.


C.Schimb de tineri voluntari – luna iulie 2014
Participanti: 5 tineri voluntari din cadrul Asociatiei Puzzle Romania si Fundatia World Vision, 3 angajati Asociatia “Autism Baia Mare”- 
Logistica: Centrul de Zi pentru copii cu autism, materiale specifice, fise de feedback

D.Curs “Abordari non-discriminative fata de persoanele cu dizabilitati- viziune exhaustiva” – luna iulie 2014
Participanti: 15 voluntari proiect, 5 tineri voluntari din cadrul Asociatiei Puzzle Romania si Fundatiei World Vision, 3 angajati Asociatia “Autism Baia Mare”- implicati in echipa de proiect
Logistica: Sala Centrului de Zi, laptop si videoproiector, formulare specifice, materiale diverse

E.Creare si  tiparire brosura “ Cod etic de conduita fata de persoanele cu dizabilitati” – lunile august- septembrie 2014
Participanti: 15 voluntari proiect, 5 tineri voluntari din cadrul Asociatiei Puzzle Romania si Fundatiei World Vision, 3 angajati Asociatia “Autism Baia Mare”- implicati in echipa de proiect, 2 supervizori- Eva Bartok şi Cseh Agnes
Logistica: Sala Centrului de Zi, intalniri directe si pe skype cu voluntarii, 

F.Distribuire brosura “Cod etic de conduita fata de persoanele cu dizabilitati” – luna octombrie – 2014
Vom disemina rezultatele proiectului si vom distribui brosura ONG-urilor din Baia Mare, ,autoritatilor publice locale,  partenerilor Asociatiei, profesionistilor din diferite domenii si oricarei alte  persoane interesate. Estimam distribuirea brosurii la aproximativ 10 ONG, 3 institutii publice locale, 20 parteneri si alte categorii de profesionisti.
Participanti: 15 voluntari implicati in proiect, 3 membri din echipa de proiect
Logistica: liste de distributie, fise de feedback

    Rezultate preconizate: 
    Ne dorim ca acest proiect să aibă un impact direct în rândul tinerilor baimareni si  să se implice în viaţa comunitătii  prin empatie si toleranta faţă de persoanele cu dizabilităţi. Ne dorim sa promovarea voluntariatului la adevarata valoare în rândul tinerilor, ca  modalitate de petrecere a timpului liber constructiv, prin acumularea de exprienţă si  dezvoltarea relatiilor interpersoanale.
Acest proiect doreste să crească responsabilitatea socială în rândul tinerilor şi să îi determine pe tineri să fie o componentă activă în societate, ducând astfel, prin implicare şi participare la viaţa publică, la dezvoltarea societăţii civile . Tinerii trebuie să conştientizeze faptul că ei joacă un rol important în societatea civilă  şi că e necesară o cât mai bună pregatire şi informare a lor asupra ceea ce înseamnă şi ceea ce presupune solidaritatea si ajutorarea grupurilor in nevoie.
Se doreste cresterea  gradul de conştientizare în rândul tinerilor  a ceea ce implică să fii un cetăţean activ, prin implicare in diverse activitati caritabile. Voluntarul va fi capabil să-şi îmbunătăţească capacitatea de a înţelege impactul pe care îl are asupra celorlalţi. 
    Proiectul isi propune intarirea coeziunii sociale si a solidaritatii comunitare prin imbunatatirea si diversificarea serviciilor sociale acreditate, si dezvoltarea institutionala prin facilitarea accesului la resurse pentru dezvoltarea sistemului de asistenta sociala in comunitate.
    Viziunea organizaţiei noastre este abordarea dizabilităţii din punct de vedere al drepturilor omului. Filozofia noastră este incluziunea, bazată pe credinţa că toţi oamenii sunt egali şi trebuie respectaţi şi valorizaţi.
Voluntarii au acces la povesti unice si la metode de interventie care dovedesc importanta angajamentului uman in obtinerea unor rezultate incredibile. 
    Noi considerăm persoana cu dizabilitati ca deţinător de drepturi garantate prin lege şi prin convenţii internaţionale. Scopul final al tuturor demersurilor noastre este de a abilita persoanele cu autism şi de a asigura participarea acestora la viaţa activă a comunităţii, din punct de vedere politic, economic, social şi cultural.
    Diversificarea metodelor si crearea unor instrumente de recunoastere a voluntariatului pot stimula implicarea in activitati de voluntariat, oferind voluntarilor posibilitatea de a dobandi recunoasterea cunostintelor si competentelor dobandite in activitatea de voluntariat. O astfel de masura poate fi integrata in politicile publice destinate scaderii somajului si cresterii gradului de angajabilitate al persoanelor, un aspect prioritar la nivelul intregii Uniuni Europene.


T.A.L.E.

postat 30 mar. 2014, 11:40 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 5 ian. 2015, 23:24 ]

     

        Copiii cu autism au nevoie de abordări diverse şi personalizate  pentru a dezvolta abilităţi de comunicare, autoservire, cognitive şi de socializare, adică abilităţi de viaţă independentă.
Tehnologia, prin aplicaţiile multimedia,  poate oferi o interfaţă foarte utilă şi motivantă în intervenţiile educaţionale destinate copiiilor cu autism. 
Noile tehnologii disponibile pot fi folosite pentru a îmbunătăţi comunicarea verbală dar în acelaşi timp oferă o alternativă de comunicare prin aplicaţii pentru copiii non-verbali; ajută la dezvoltarea aptitudinilor sociale prin jocurile specifice disponibile; sporesc capacitatea de a învăţa prin stimulii vizuali, auditivi  şi tactili. 
Modernizarea serviciilor  de intervenţie educaţională pentru copiii din Centrul de Zi al Asociaţiei Autism Baia Mare are ca scop îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă independentă cu impact direct asupra calităţii vieţii acestora şi a familiilor lor.

Scopul proiectului “T.A.L.E.“ (TECHNOLOGY ASSISTS LEARNING AND EDUCATION) este îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă independentă a copiilor cu autism din Centrul de Zi al Asociaţiei Autism Baia Mare prin implementarea de servicii moderne de evaluare, intervenţie educaţională personalizată, monitorizare şi evaluare. Mai multe detalii despre proiectul T.A.L.E. se regasesc la www.autismbaiamare-tale.ro .

Finanțator proiect: FUNDAȚIA VODAFONE ROMÂNIA
Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei 16 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat peste 700 de programe in beneficiul copiilor, batranilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilitati si al victimelor calamitatilor naturale. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit peste 15 milioane Euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundatiei se regasesc pe www.fundatia-vodafone.ro .




“ŞANSE EGALE“- Proiect finanţat de Cosmote

postat 21 ian. 2014, 03:35 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 21 ian. 2014, 03:44 ]

“ŞANSE EGALE“- Proiect finanţat de Cosmote în cadrul campaniei - „Mesaje de iubire„ 

Ediţia 2013

Perioada de desfăşurare a proiectului: 01.06.2013 - 30.06.2014.

Scopul proiectului “ŞANSE EGALE“ este îmbunătăţirea procesului de incluziune şcolară pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale prin formarea şi specializarea cadrelor didactice din grădiniţe/şcoli din judeţul Maramureş.

Membri grupului ţintă sunt 300 de cadre didactice din întreg judeţul Maramureş. 
Beneficiarii direcţi sunt copiii cu cerinţe educaţionale speciale, iar cei indirecţi sunt familiile acestor copii, precum şi comunitatea şcolară ca întreg. 

Obiectivele proiectului: 

1. Formarea şi specializarea a 300 de cadre didactice din grădiniţele şi şcolile din judeţul Maramureş în tehnici şi metode de lucru adecvate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale;

2. Creşterea numărului de grădiniţe şi şcoli incluzive prin formarea şi specializarea cadrelor didactice în strategii corecte de predare-învăţare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale;

3. Promovarea dreptului la educaţie prin conştientizarea beneficiilor care rezultă din incluziunea copiiilor cu cerinţe educaţionale speciale pentru comunitatea şcolară.

 Activităţile desfasurate: 

-elaborarea suportului de curs: METODE ȘI TEHNICI DE INCLUZIUNE A ELEVILOR CU DIZABILITĂȚI- SPECIFICUL INCLUZIUNII ELEVILOR CU TULBURARE DE SPECTRU AUTIST

Modul I – Autismul- introducere

  • 1. Autismul, definiţii şi concepte;
  • 2. Etiologie, prevalenţă
  • 3. Simptomatologie
  • 4. Criterii de diagnostic conform DSM – IV- TR

 Modul II – Dezvoltarea tipică a copilului şi dezvoltarea atipică

  • 1. Dezvoltarea cognitivă
  • 2. Dezvoltarea limbajului
  • 3. Dezvoltarea emoţională şi socială
  • 4. Dezvoltarea jocului
  • 5. Caracteristicile comportamentale

 Modul III – Teorii ale autismului

  • 1. Teorii neuroanatomice
  • 2. Teorii psihanalitice
  • 3. Teorii cognitive
  • 4. Teorii comportamentale

 Modul IV – Terapii practicate în tulburarea de spectru autist

  • 1. ABA – Applied Behavior Analisys
  • 2. PECS – Picture Exchange Communication System
  • 3. TEACCH – Treatment and Education of Autistic and related Communication Handicapped Children
  • 4. RDI – Relationship Development Intervention (RDI)
  • 5. Floor Time
  • 6. Son – Rise
  • 7. Terapia prin integrare senzorială

 Modul V– Analiza comportamentului elevului

  • 1. Comportamentul şi caracteristicile sale
  • 2. Modelul ABC
  • 3. Analiza funcţională a comportamentului

 Modul VI – Incluziunea şcolară

  • 1. Practici incluzive în Europa
  • 2. Educaţia incluzivă în România
  • 3. Starea de fapt

 Modul VII – Strategii educaţionale de integrare şcolară a elevilor cu TSA

  • 1. Adaptarea mediului şi organizarea activităţii instructiv – educative
  • 2. Abordări instrucţionale
  • 3. Adaptarea curriculară
  • 4. Planul educaţional individualizat
  • 5. Dezvoltarea abilităţilor de socializare
  • 6. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
  • 7. Rolul însoţitorului
  • 8. Educarea elevilor despre autism

 - elaborarea unui flyer cu informaţii despre proiect şi tematica cursului;

- încheierea de parteneriate de colaborare cu şcolile în care am susţinut cursurile

- vizite ale cadrelor didactice în cadrul Centrului de Zi al Asociaţiei Autism Baia Mare

- cursuri de formare pentru grupul ţintă:

 

Curs 1 – Școala Simion Bărnuțiu Baia Mare, 9-10 octombrie 2013, 19 cursanți

Curs 2 – Baia Mare, Școala Gimnazială Specială, 16-17 octombrie 2013, 18 cursanți

Curs 3 – Baia Mare, 23-24 octombrie 2013, 25 de cursanți

Curs 4 – Târgu Lăpuș, 6-7 noiembrie 2013, 32 de cursanți

Curs 5 – Sighetu Marmației, 20-21 noiembrie 2013, 29 de cursanți

Curs 6 - Baia Mare, Școala Gimnazială Specială, 27-28 noiembrie 2013, 18 cursanți



INCLUZIV - îmbunătăţirea procesului de incluziune şcolară pentru copii cu autism prin adaptarea mediului şi a metodelor folosite.

postat 7 oct. 2013, 04:52 de Site Autism Baia Mare   [ actualizat la 7 oct. 2013, 04:57 ]


Parteneri: INSPECTORATUL ŞCOLAR MARAMUREŞ ŞI ŞCOALA SIMION BĂRNUŢIU BAIA MARE

Motivaţie Fiecare copil este diferit şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilităţi. Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor.  Incluziunea şcolară înseamnă în primul rând  acceptarea de către mediul şcolar a copiilor, indiferent de dizabilitate, apartenenţă etnică şi socială, religie. Incluziunea este strâns legată de recunoaşterea şi acceptarea diversităţii. Procesul de incluzine şcolară trebuie să fie o urmare firească a intervenţiei terapeutice pentru copilul cu autism. Din păcate există puţine cazuri în care acest lucru se realizează firesc.


Scopul proiectului este îmbunătăţirea procesului de incluziune şcolară pentru copii cu autism prin adaptarea mediului şi a metodelor folosite.



Obiective:

  • Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia prin educatie. 
  • Adaptarea practicilor educaţionale din învăţământul de masă în beneficiul copiiilor cu autism. 
  • Promovarea dreptului la educaţie prin conştientizarea beneficiilor care rezultă din incluziunea copiiilor cu autism pentru comunitatea şcolară.


Grupul ţintă sunt copiii cu autism din cadrul Centrului de Zi care încep clasa a V-a. Beneficiarii direcţi sunt elevii Şcolii “Simion Bărnuţiu” Baia Mare care implementează clasa gimnazială incluzivă  pentru copiii cu autism.


Activităţile proiectului sunt: 

  • Sesiuni de informare pentru părinţi şi profesori 
  • Dotarea sălii în care va funcţiona clasa incluzivă;
  • Întocmirea planului educaţional pentru fiecare elev; 
  • Activităţi educative folosind metodele şi aborările adecvate pentru elevii cu autism; 
  • Actiuni de mediatizare şi promovare; 
  • Diseminarea rezultatelor proiectului pentru grupul ţintă şi pentru beneficiarii direcţi.


Impact

Prin acest proiect ne dorim o schimbare de mentalitate prin înţelegerea diferenţelor dintre elevi ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o problemă ce trebuie depăşită. 

Necesitatea integrării şcolare prin adaptarea mediului si a metodelor vine din faptul ca  elevii cu autism vor copia comportamentele potrivite de la copii tipici.

Astfel gradul lor de socializare va creşte.

Integrarea elevului cu autism este un beneficiu şi pentru elevii din clasa din care face parte.

Elevii din clasă vor deveni mult mai toleranţi, mai responsabili şi vor accepta mult mai uşor diversitatea. 

1-10 of 19