 Nu am probleme mari cu limbajul, am un vocabular bogat, însă am alte neajunsuri. Mă deranjează zgomotele prea puternice şi atunci reacţionez urât, dar dacă cel ce mă îngrijeşte are răbdare cu mine mă liniştesc şi “totul reintră la normal!”-expresia mea preferată. Îmi place mult să desenez, îmi place să o desenez pe prinţesa Twilight Sparkle My Little Pony. Am umplut foarte multe caiete cu desene. De un an de zile învăţ să cânt la pian. Cei care mă îndrumă spun că am talent. Eu ştiu doar că îmi place şi că simt muzica, o trăiesc. Am şi compus o scurtă melodie, eu i-am zis DO, RE, MI FA, SOL, mama i-a zis Imnul Păcii. Mamei mele îi place mult această melodie. Cânt şi la fluier. Îmi place să înot. Am învăţat la mare de câte ori am fost. Eu sunt un copil fericit, am o familie care mă iubeşte mult şi eu îi iubesc pe ei. Recunosc că uneori cer prea multe dulciuri, dar până la urmă ascult de mama şi de tata. Merg constant la biserică, ştiu să spun rugăciunile pe de rost. Sunt un adolescent sociabil, la biserică am prieteni „bunici” care dau mâna cu mine, aşa bărbăteşte şi preotul dă mâna cu mine. Atunci mă simt responsabil. Sunt o fire optimistă, mereu îi spun mamei: „Lasă, ai să vezi, totul va fi bine!” Am însă o nedumerire, am fost odată cu mama la medicul de familie, aşteptam să intrăm de ceva vreme la dânsul în cabinet. La un moment dat am întrebat-o pe mama „Cum voi intra eu cu aripile astea aşa mari pe uşa aceasta aşa de mică!” Când mergem dimineaţa la şcoală îi arăt mamei biserica greco- catolică Sfânta Maria şi îi zic: ”Priveşte mamă, Palatul de Cristal!” Aţi înţeles bine, trăiesc în lumea mea, însă zi de zi îmi dau silinţa să învăţ reguli noi şi mă adaptez realităţii. Îmi place mult să mă uit în oglindă, să mă privesc, vorbesc cu mine, dacă m-ar lăsa mama aş vorbi ore întregi la oglindă! Optimismul construieşte punţi, panica le dărâmă. Eu sunt un optimist! Vă salută, Cristi Podar. |
Povestea mea >