Povestea lui Tudor prin ochii terapeutului

        Începutul terapiei a fost foarte dificil pentru Tudor. El nu putea să ducă la bun sfârşit nici o sarcină, cât de uşoară, lucru pentru care era mereu frustrat şi plângea foarte mult. Treptat s-a acomodat cu noi, cu un spaţiu nou, şi a dat dovada de interes şi răbdare în a învăţa  lucruri noi. A învăţat să arate lucrurile dorite, să imite mişcările simple cu sau fără obiecte, să meargă la toaletă singur, să bea apă şi ceai din cană, să mănânce fără a se ridica de la masă până când nu termină din farfurie.  În prezent Tudor face terapie şi la domiciliu, unde insistăm foarte mult pe autonomia personală (folosirea tacâmurilor atunci când mănâncă, încălţat, descălţat, băutul laptelui din cană etc.), pe comunicarea cu ajutorul sistemului PECS, dar şi pe unele programe cu ajutorul cărora îl învăţăm să îşi identifice părţile corpului, să coloreze în chenar, să modeleze plastelina etc.Momentele cele mai plăcute sunt acelea când Tudor reuşeşte să ducă la bun sfârşit o activitate şi primeşte recompensele lui preferate: ascultă piese cântate la pian, imită mişcări pe anumite cântecele, este gâdilat, se joacă cu lumini sau bile. Acestea sunt momentele în care Tudor cu adevarat zâmbeşte şi râde de fericire. Părinţii lui fac eforturi deosebit de mari pentru a-l aduce în continuare şi la centru, unde ia parte la activităti de grup cu ajutorul cărora învaţă să se joace cu ceilalţi copii, să-şi aştepte rândul etc. Pe lângă aceste activităţi, lui Tudor îi place mult să lucreze şi cu kinetoterapeuta noastră, intră şi în sala senzorială unde încercăm să îi satisfacem nevoile sale senzoriale.

        Ela, terapeuta lui Tudor.