La 1 an şi 3 luni ne trezeam pe marginea unei prăpăstii şi imediat ne-am prăbuşit. Copilul nostru se retrăgea din ce în ce mai mult. Legătura energetică s-a rupt şi ştiam că avem o responsabilitate, dar nu mai simţeam iubirea care leagă copilul de mamă şi mama de copil. Copilul nostru dispăruse, într-o lume a lui, într-un labirint întortocheat în care nu ştiam cum să ajungem la el şi nici el nu reuşea să ajungă la noi. La 1 an şi 9 luni i se pune diagnosticul de autism infantil, pornim astfel pe un drum lung şi anevoios, drumul prin labirint. Încercam să ajungem la el, dar ne loveam de ziduri greu de străpuns -lipsa de informaţii, lipsa specialiştilor, indiferenţa autorităţilor şi ignoranţa oamenilor (răutatea lor). Facem tot ce putem ca să ne apropiem cât mai mult de copilul care trăieşte liniştit în lumea lui şi care mai este din când în când deranjat de strigătul nostru de disperare. Uneori ne aude şi face şi el câţiva paşi spre noi. Timpul tace şi trece, iar noi îl resimţim că trece extrem de repede. La vârsta de 7 ani, la evaluarea psihologică i s-a stabilit un CD (Coeficient de Dezvoltare) de 55%. Este încadrat undeva la vârsta de 4 ani şi 6 luni. Aş spune că e bine, chiar foarte bine, dar din păcate timpul nostru s-a scurtat. Se zicea că şansele de recuperare sunt mai mari până la vârsta de 7 ani. Ne-a rămas doar speranţa că cineva acolo sus ne iubeşte şi ne mai suplimenteaza timpul. Noi mergem în continuare prin labirint şi încercăm să ajungem la Raul.Nu am încetat nici o clipă să sperăm că vom avea şasa să-i ofer mai mult copilului nostru şi Dumnezeu ne va ajuta să mergem mai departe. În ciuda studiilor care spuneau că recuperarea se face până la 7 ani, totuşi Raul a continuat să facă progrese. La 8 ani Raul a început terapia în cadrul Asociaţiei Autism Baia Mare, iar rezultatele sunt spectaculoase . Raul verbalizează mult mai bine, a învăţat să ceară ceea ce doreşte în mod adecvat (asta îl scuteşte de frustrări), a învăţat să-şi aştepte rândul în timpul jocului, are un contact vizual mai bun, răspunde la intrebări cu da şi nu. Acum cred din tot sufletul că vârsta limită pentru copiii cu autism este inexistentă şi că dacă se lucrează cu profesionalism şi dăruire rezultatele se văd şi la vârste mai înaintate. Azi, la vârsta de 13 ani, pot să spun că am găsit în Raul un ajutor de nădejde, un sens în viaţă, o lecţie pe care Dumnezeu ne-a înlesnit-o. Azi sunt un altfel de om, mult mai înţelept, cu o experienţă în domeniul autismului, cu experienţă de viaţă. Am parcurs “un curs de dezvoltare personală de lungă durată'” şi toate acestea se datorează acestui copil minunat. În sfârşit pot să ies în lume, pot să merg la concerte de operă, la biserică, la circ, să stau pe o terasă la cafea, ieşim la pizza, mergem în excursii, îmi pregăteşte micul dejun – lucruri care par simple, dar pentru noi şi pentru copilul nostru sunt realizări de nepreţuit. Copilul meu îmi spune ”te iubesc”, îmi spune “mama” şi mă admiră când mă îmbrac frumos. Am aşteptat ani de zile aceste recompense, dar azi, cu ajutorul unei echipe de oameni dedicaţi, mă bucur de momente minunate. Mai are de recuperat pe partea de comunicare, de socializare, mai are probleme senzoriale care îl copleşesc, dar mergem mai departe, cu muncă şi speranţă, dar de data aceasta mult mai încrezători. Sfătuiesc toţi părinţii care au copii cu autism să îşi păstreze speranţa şi încrederea în Dumnezeu . Copiii cu autism sunt copii speciali şi părinţii lor la fel. |
Povestea mea >