Irina a venit în familia noastră, așteptată cu mare bucurie atât de noi ca și părinți cât și de sora ei, care pe atunci avea 4 ani. Din prima clipă când am văzut-o mi-am zis că e un copil special, dar nu știam cât de SPECIAL. Ne-am dat seama de problemele ei abia pe la un an. Au urmat drumuri de Cluj, drumuri de București căutând medici care să ne spună ce este în neregulă cu copilul nostru. Eram disperați, nu știam ce să facem, nimeni nu ne spunea ceva clar și ne-am dat seama foarte repede că de fapt nu știu nici ei ce să ne spună. Nu cunoșteam pe nimeni în situația noastră, așa că am început să citim, să căutăm informații pe internet să înțelegem cu ce ne luptăm. Pe la 3 ani am început să facem terapie câte 2 ore pe săptămână. Mult prea puțin pentru ceea ce avea nevoie dar era tot ce ni se putea oferi.  La un moment dat am întâlnit şi alţi părinţi la fel de dezorientați ca și noi și astfel am decis să punem bazele Asociației Autism Baia Mare. Ne-am organizat, am început să ne facem cunoscuți, am vândut calendare de buzunar ca să ne putem acoperi o parte din cheltuieli şi am găsit persoane dornice să ne ajute. Am început să facem TERAPIE. Era ceea ce aveam nevoie pentru copiii noștri. Încercam să recuperăm tot ce se mai poate recupera. Acum Irina are 13 ani. Face 4 ore de terapie pe săptămână şi este elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Simion Bărnuţiu din Baia Mare, comunică mult mai ușor și face progrese. Privind în urmă îmi dau seama că nu a fost ușor. Am întâlnit oameni înțelegători, dornici să ajute sau măcar să te asculte, fiindcă uneori ai mare nevoie ca cineva să te asculte, dar am întâlnit și oameni mai puțin înțelegători, cei care cred că lor nu li se poate întâmplă, care cred că a avea un copil sănătos e ceva ce li se cuvine. Îmi place să cred că ceea ce a fost mai greu a trecut. Acum știm care e drumul nostru, știm ce am putea face pentru copiii noștri, totul e să găsim în continuare sprijin. Personal, vreau să mulțumesc din suflet întregii echipe din cadrul Asociației Autism Baia Mare, celor care fac posibil bunul mers al activităților, celor care au muncit și muncesc din greu pentru ca acești copii să aducă în fiecare zi câte un zâmbet părinților și bunicilor lor. Sperăm din tot sufletul ca pe viitor acest diagnostic să nu mai provoace atâta spaimă și disperare în sufletul părinților.Celor care vin în urma noastră le doresc să aibă mult curaj și mai ales foarte multă încredere în acești copii, care sunt cu adevarat SPECIALI… |
Povestea mea >