„Aş putea începe cu aceeaşi poveste... este mereu acceaşi, doar personajele diferă sub o formă sau alta... povestea unui copil „imperfect” într-o lume considerată “perfectă”. Am să încep simplu şi direct: sunt Tudor, am 3 ani şi sunt autist. Este o realitate pe care o înfrunt cu mult curaj înconjurat de dragostea nemărginită a celor din jurul meu: familia, prietenii, vecini, cunoscuţi sau necunoscuţi, echipa de terapie.

        Am fost „diferit” încă de la început, iar pe parcurs am început să mă diferenţiez din ce în ce mai mult în raport cu copii de vârsta mea.

Acum la aproape 3 ani nu vorbesc aproape deloc, nu mă joc, nu am preferinţe de nici un fel, nu mă descurc să fac mai nimic singur, fac cu greu faţă interdicţiilor, schimbărilor de orice fel, refuzului, nu înţeleg ce mi se cere şi nu pot să mă fac înţeles. Pasiunile mele sunt cutiile pe care ador să le aliniez la nesfârşit şi să le privesc, dopurile de la pet-uri, roţile de la maşinuţe. Trăiesc în lumea mea şi permit rareori celor din jurul meu să pătrundă în ea. Detest agitaţia, atingerile, zgomotele puternice şi să mi se repete la infinit să „umblu frumos”, adică să nu mai merg pe vârfuri. 

        Azi...am 8 ani şi au trecut mai bine de 5 ani de când Andra (prima mea terapeută) m-a luat de mână şi pas cu pas m-a condus spre lumea „voastră”. Terapeutele cu care am lucrat s-au schimbat în timp, însă de la fiecare am învăţat ceva. Şi-au pus amprenta asupra mea.            

        Mulţumesc fetelor pentru dragostea şi răbdarea pe care aţi avut-o şi o aveţi cu mine. Am învăţat multe de atunci....acum îmi place să mă joc ( şi o fac într-un mod adecvat), să inventez poveşti, să merg la cumpărături (ceea ce până nu demult pentru mine era o provocare majoră), să mă plimb cu bicicleta. Merg la şcoală, am învăţat să scriu şi să citesc şi mi-am făcut prieteni. Sunt un copil vesel, afectuos, atent şi receptiv.

        Încă mai am multe de învăţat... merg tot pe vârfuri, uneori când sunt fericit îmi muşc mânuţa, plâng şi strig când sunt supărat sau nu vreau să fac ceva, am anumite stereotipii la care îmi este greu să renunţ, însă am încredere în mine că am să reuşesc şi într-o zi am să pot singur să mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, care mi-au fost şi îmi sunt alături zi de zi. 

        Dacă e să mă întrebaţi ce probleme am, vă răspund sincer şi direct că sunt autist, dar că am doar probleme cu picioarele, cu furia (dacă mă corectaţi am să rectific şi am să vă spun că uneori emoţiile şi gestionarea lor îmi creează anumite dificultăţi) şi că mă stimulez.

        Aceasta este povestea mea...Nu a fost întodeauna uşor, am avut suişuri şi coborâşuri, bucurii şi dezamăgiri, însă am fost înconjurat întodeauna de iubirea celor din jur, de vocea mamei care m-a ghidat spunându-mi tot timpul că pot... eu pot să fac orice dacă îmi doresc cu adevărat... încet încet am ajuns să o cred şi să capăt încredere în mine.