Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului ![]() Program Săptămâna de Conștientizare a Autismului în Baia Mare: SÂMBĂTĂ, 2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului Vă invităm alături de noi în Centrul Vechi, de la ora 19:15. Ca în fiecare an, vom dansa și vom lansa lampioane și cu ajutorul Primăriei Municipiului Baia Mare vom lumina în albastru Centrul Vechi. Anul acesta încă o clădire din oraș va fi luminată în albastrul: Gold-Plaza Baia Mare, și le mulțumim din suflet tuturor celor care au hotărât să ni se alăture în acest demers de conștientizare. LUNI, 4 aprilie 9:00-13:00 - Atelier de Olărit (1 oră): olărit (max.5 pers) - modelaj cu lut (max.10 pers.) - pictură pe lut (max.10 pers) 14:00-16:00 - Atelier de creație: ornamente pentru Paște MARȚI, 5 aprilie 9:00-11:00 – Atelier de Olărit: olărit (max.5 pers) modelaj cu lut (max.10 pers.), pictură pe lut (max.10 pers) 13:00-16:00 – Atelier de creație: ornamente pentru Paște *participarea la ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile. Pentru a ne asigura că va fi o experiență cât mai frumoasă, vă rugăm să vă rezervați din timp un loc la tel. – 0730 55 77 46, Monica Masă Rotundă - “Promovarea exemplelor pozitive de integrare școlară a copiilor cu autism în învățământ”, ora 10:00, Baia Mare MIERCURI. 6 aprilie Vă invităm la spectacolul de teatru “Groovies”, susținut de trupa Teatrului Independent Artscape Baia Mare, de la ora 18:00, Artscape - Piața Libertății nr.17. (intrarea liberă) Tot în 2 aprilie, la Târgu Lăpuș va avea loc un concert caritabil susținut de Ionuț Bledea și Diana Cârlig, Ana Maria Gherghel, Alina Ghițiu și Părintele Andrei Baboșan, însoțit de un grup de tineri de la Seminarul Teologic Ortodox Sf. "Iosif Mărturisitorul" Baia Mare. Concertul va avea loc la Casa de Cultură Târgu Lăpuș, sâmbătă 2 aprilie, ora 17:00. 10 LUCRURI PE CARE TUDOR AR VREA SĂ LE ȘTII 1.Sunt în primul rând COPIL. Am autism, dar nu asta mă definește. Am, ca și tine sentimente, idei, și talente. Dacă mă defineşti după o singură trăsătură de-a mea, s-ar putea să mă subestimezi și dacă simt că tu nu crezi în mine, răspunsul meu natural va fi „de ce să mai încerc?”. 2. Imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile şi texturile care ţie ţi se par obişnuite pot fi de-a dreptul dureroase pentru mine Poate că ţi se pare că sunt retras sau poate agresiv, dar de fapt încerc să mă protejez. Iată de ce o „simplă” ieşire la supermarket poate fi un calvar pentru mine: O mulţime de oameni vorbesc în acelaşi timp. Difuzoarele anunţă ofertele zilei. Casele de marcat bipăie şi trăncăne, râşniţele de cafea hârâie. Aparatul de feliat carne scârţâie, bebeluşii plâng, cărucioarele scrâşnesc, tuburile de neon bâzâie. Creierul meu nu poate filtra toate aceste zgomote şi ajung la „supraîncărcare”. 3. Vorbeşte cu mine în cuvinte simple. Uneori nu înțeleg ce îmi ceri. Când mă strigi din partea cealaltă a camerei, iată ce aud eu: „&#$@*^ Marius. %**%$#@…” Mai bine spune-mi „Te rog să pui cartea în bibliotecă, Marius, acum mergem la masă”. Aceasta îmi spune ce vrei de la mine şi ce urmează să se întâmple. 4. Gândesc foarte concret. Să nu îmi spui că ceva este „floare la ureche” când vrei doar să îmi spui că această sarcină „este foarte uşor de realizat”. Nu înțeleg metaforele, aluziile şi sarcasmul. 5. Te rog să ai răbdare cu vocabularul meu limitat. Poate îmi este foame, poate sunt supărat, speriat sau confuz, însă nu pot să mă exprim cu aceste cuvinte. Fii atent la limbajul corpului meu, dacă sunt retras sau agitat, sau chiar şi alte semne care îţi vor transmite ce nevoie am. Uneori pot folosi ecolalia (repet exact ce aud) când cineva aşteaptă de la mine o reacţie. 6. Pentru că vorbirea e grea pentru mine, mă orientez mult cu ajutorul văzului. Te rog, mai degrabă să îmi arăţi cum se face ceva decât să îmi spui. Şi să fii gata să îmi arăţi de mai multe ori. Repetarea mă ajută să învăţ. 7. Caută punctele mele tari şi le vei găsi. La fel ca orice altă persoană, nu pot să mă dezvolt într-un mediu în care mi se arată în permanenţă că nu sunt suficient de bun şi că ceva e „defect” la mine. Încercarea unui lucru nou va deveni ceva urât pentru mine când ştiu că voi fi cel mai probabil criticat, chiar şi atunci când critica se vrea a fi „constructivă”. 8. Învață-mă cum să mă joc cu tine. Poate ţi se pare că nu vreau să mă joc cu alţi copii. De cele mai multe ori nu ştiu de fapt cum să pornesc o conversaţie sau cum să încep să mă joc cu alţi copii. Dacă ai putea să îi rogi pe ceilalţi copii să mă cheme să mă joc cu ei fotbal sau baschet, voi fi fericit să mă alătur lor. Mă descurc cel mai bine la jocurile foarte structurate, unde începutul şi sfârşitul sunt foarte clare. Dacă o să râd atunci când Emilia cade de pe balansoar, nu o fac pentru că mă distrează ci pentru că nu ştiu ce trebuie să fac. Învaţă-mă să întreb în această situaţie „Eşti bine Emilia? Te-ai rănit?” 9. Iubeşte-mă necondiţionat. Elimină gânduri cum ar fi „Dacă nu ar mai fi aşa….”. Nici tu nu ai îndeplinit toate aşteptările părinţilor tăi şi nu ţi-ar fi plăcut să ţi se amintească în permanenţă acest lucru. Nu am ales eu să am autism. Fără sprijinul tău, şansele mele la o viaţă adultă cât mai independentă sunt foarte mici. Cu sprijinul tău, posibilităţile sunt nenumărate. Îţi promit – merit efortul. 10. Ai răbdare cu mine! Încearcă să vezi autismul meu ca o abilitate mai specială decât ca o dizabilitate. Priveşte dincolo de limitări la talentele pe care autismul mi le-a oferit. Este adevărat că nu prea mă uit în ochii oamenilor şi nu sunt bun la conversaţie, dar ai observat că nu mint, nu trişez, nu îi jignesc pe colegii mei şi nu am prejudecăţi? Este adevărat că probabil nu voi fi următorul Hagi sau Ilie Năstase. Dar cu atenţia mea şi capacitatea de concentrare aş putea fi următorul Einstein. Sau Mozart. Ei au avut autism. Fii prietenul meu şi vom vedea cât de departe pot ajunge! |
Evenimente >