-
să recunoaştem simtomele atunci când întâlnim în public o persoană care sufera de autism şi să nu o judecăm;
-
să încercăm să înţelegem cât de greu le este copiilor cu autism şi părinţilor acestora şi să îi ajutăm măcar cu o vorbă bună;
- în măsura în care ne permitem,
să sprijinim iniţiativele
care au ca scop tratamentul terapeutic al autismului, integrarea socială şi promovarea informaţiilor despre autism în speranţa că persoanele
care suferă de autism vor avea o viaţă mai uşoară şi mai aproape de
normalitate.
Noi - părinţi ai unor copii suspecţi de autism
-
să nu intrăm în panică, să nu încercăm să ne izolăm pe noi şi pe copilul nostru în speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine;
-
să ne informăm cât mai bine şi să conştientizăm faptul că o
terapie începută cât mai devreme poate fi şansa unei vieţi normale
pentru copilul nostru;
-
să nu ne fie ruşine să cerem ajutor! şi alţi părinţi sunt în aceeaşi situaţie, iar experienţa similară a acestora poate fi
benefică atât pentru a putea alege calea cea mai bună de urmat, cât şi
pentru a atinge un nivel de echilibru emoţional care să ne ajute să mergem mai departe în viaţă.
Noi - medici pediatri
-
să ne informăm continuu pentru a înţelege mai bine autismul;
-
să nu ne grăbim în a pune un diagnostic care poate fi
greşit, fie că acesta este autism sau altceva - o informaţie greşită dată părinţilor poate demola moralul acestora şi poate duce la agravarea
situaţiei copilului;
-
să urmărim evoluţia cazurilor în paralel cu terapiile utilizate pentru a putea lua deciziile corecte.
Noi - specialişti în domeniul autismului
-
să ne implicăm activ în promovarea informaţiilor despre autism;
-
să împărtăşim public experienţele pozitive şi negative avute în intervenşia destinată persoanelor cu autism
